Unde gresesc eu ca parinte?

Azi sunt asa… nu stiu daca trist, socat.. nu pot sa asociez si sa gasesc raspunsul clar.

Poate e vorba de faptul ca anii 90 nu-s egali cu 2025, ca am evoluat ca oameni, idk, dar a apasat pe niste butoane interioare grav situatia de azi.

Eu copil fiind am fost singurul din scara mea care alerga ca prostul dupa ceilalti copii ptr ca ai mei nu mi-au luat niciodata bicicleta.

Nu ca eram saraci lipiți pământului, dar oamenii au considerat ca mai bine schimba nu stiu ce mobila in casa decat sa ii ia lu fisu bicicleta.

Am cunoscut frustrarea ptr prima data in viata mea de copil, cum e sa iti doresti ceva sa ii cicalesti vara de vara si pana la urma tot sa nu primesti ce iti doresti.

Aniways si ajungem la ce mă doare pe mine.

Azi sunt si eu parinte, am cam jumatate din jumboo si noriel, pepco in casa in materie de jucarii, efectiv toti care ma stiu se minuneaza cate jucarii pot avea copiii mei(nu ma laud, face parte din traumele copilariei, le-an cumparat ptr mine nu ptr ei, sa-mi umplu golul) .

Si ajungem la bicicleta si ce ma doare ce l mai tare.

Azi i-am zis lu fimiu, mergem sa iti cumpat bicicleta noua, ca cealalta a ramas mica.

“Bine”

zic sa incerc mai mult, o sa aiba cosulet si luminite

“da bine….” parca era ala cu “alta intrebare?”

Bai sa ma bata mama asa lipsa de reactie, asa lipsa de entuziasm… mi-a dat dauna totala, s-a pisat pe copilul meu interior, nu stiu simt ca m-a atins undeva deep rau.

Ideea e ca nu ma simt deloc ok realizand lucrurile astea, ptr ca pare ca ai mei copii au o lipsa grava a valorilor si nu imi place deloc ce am constientizat si am simtit azi.

Ce o sa urmeze sa-i iau mertan la 18 ani si sa zica “da… wow, super…..”