Drumul fiecăruia e diferit

Astăzi, în timp ce mă plimbam cu câinele meu, m-am întâlnit cu un nene. Avea vreo 50 de ani. Ochelari cu fund de borcan, mâini muncite, o sacoșă colorată, și o țigară în mână. Era beat binișor, însă se ținea bine pe picioare.

Mă oprește și îmi spune: - Vreau să ajung aeroport.

Mă opresc și o clipă, și dau să plec. Am o reticență la oamenii băuți.

Și îmi zice: - Încotro să o iau?

Și totuși mă opresc, îl salut. Și îi zic, - Pfff, o clipă să mă gândesc.

Se aprind 2-3 luminițe în capul meu, fac traseul, și îl întreb: - Cu ce doriți să mergeți la aeroport, cu trenul sau cu busul?

Stă nedumirit, se uită la mine, dă din mâini, precum meme-urile cu Travolta, și dă să plece.

Omul nefiind din București, îngrijorat un pic, io de colo, totuși insist, și întreb a 3-a oară cu ce are nevoie să meargă spre aeroport, cu ce se descurcă mai bine, ce i-ar fi de folos. Omul se uită la mine nedumerit, și pleacă mai departe, bombănind.

Așa e și în viață, dacă nu știi ce vrei, încotro vrei să mergi și alegi să rămâi în durerea ta, nimeni nu te poate salva.

Lecția mea a fost că fiecare are drumul lui în viață. Să accept faptul că fiecare are drumul lui. Unii nu vor să fie salvați, și aleg să rămână unde sunt. E un confort în durerea respectivă. Îi pot fi alături, îi pot oferi sprijin, însă nu e datoria mea să îl salvez. Poate chiar și atunci când primit “harta” sub nas, nu vom știi ce să alegem. Nu suntem pregătiți să o primim, să o vedem. Toate la timpul lor. Și am plecat mai departe.

Sper totuși că nenea e în drum spre aeroport. Cumva.

Ce considerați că ar fi fost de învățat de la o banală întrebare pe stradă?

La cafenea, mi-a atras atenția o carte lăsată pe o masă random. Portretul lui Dorian Grey, Oscar Wilde. A citit-o careva?